Ion Barbu - Umanizare



  • Umanizare 

    Castelul tau de ghiata l-am cunoscut gindire: 
    Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit 
    De noi rasfringeri dornic, dar nicio oglindire, 
    In stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit. 

    Am parasit in urma grandoarea ta polara 
    Si-am mers, si-am mers spre caldul pamint de miazazi, 
    Si sub un pilc de arbori stufosi, in fapt de seara, 
    Cararea mea, surprinsa de umbra, se opri. 

    Sub acel pilc de arbori salbateci, in amurg, 
    mi-ai aparut - sub chipuri necunoscute mie, 
    Cum nu erai acolo, in frigurosul burg, 
    Tu, muzica a formei in zbor, Euritmie! 

    Sub infloritii arbori, sub ochiul meu uimit, 
    Te-ai resorbit in sunet, in linie, culoare, 
    Te-ai revarsat in lucruri, cum in eternul mit 
    Se revarsa divinul in luturi pieritoare. 

    O, cum intregul suflet, al meu, ar fi voit 
    Cu cercul undei tale prelungi sa se dilate, 
    Sa spintece vazduhul si - larg si inmiit - 
    Sa simta ca vibraza in lumi nenumarate... 

    Si-n acel fapt de seara, uitindu-ma spre Nord, 
    In ceasul cind penumbra la orizont descreste 
    Iar seara intirzie un somnolent acord, 
    Mi s-a parut ca domul de ghiata se topeste. 


    Ion Barbu - Încheiere



  • Încheiere 

    Stinsă liniştirea noastră (şi aleasă), 
    Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă! 
    Dovediţii, mie, doisprezece turci 
    Între poleite pietre să mi-i culci:

    Inima - raiaua, osul feţii spân, 
    Ţeasta, nervii torşi în barbă de stăpân, 
    Clatină-i la Ciprul Negru, în albeaţă 
    De sonoră vale într-o dimineaţă!

    Vis al Dreptei Simple! Poate, geometria 
    Săbiilor trase la Alexandria,
    Libere, sub ochiul de senin oţel,
    În neclătinatul idol El Gahel.

    Inegală creastă, suliţată cegă,
    Lame limpezi duse-n ţara lui norvegă! 
    Răcoriţi ca scuţii zonele de aer,
    Răsfiraţi cetatea norilor în caier,

    Eu, sub piatra turcă, luat de Isarlâk, 
    La o albă apă intru - bâldâbâc.
    Fie să-mi clipească vecinice, abstracte,
    Din culoarea minţii, ca din prea vechi acte. 
    Eptagon cu vârfuri stelelor la fel.
    Şapte semne, puse ciclic:




    Ion Barbu - În memoriam



  • În memoriam 

    (Stihuri pentru pomenirea unui câine cu numele nemţesc, e drept
    dăruit autorului de un prieten franc. Crescut însă la Isarlâk.)


    Primăvară belalie
    Cu nopţi reci de echinox, 
    Vii şi treci
    Şi-nvii, stafie,
    Pe răpusul câine Fox!

    Fox frumos 
    Cu dinţi oţele 
    Şi preţ mare 
    La căţele,

    Fox nebun 
    Scurt de coadă
    Fuge-n lume, 
    Se înnoadă!

    Primăvară belalie,
    Insomnii de echinox, 
    Dimineţi, lăsaţi să vie 
    Cum venea, băiatul Fox:

    Capul, cafeniu pătat,
    Cu miros de dimineaţă, 
    De zăvozii mari din piaţă 
    În trei locuri sângerat, 
    Îl lipeşte de macat, 
    Ochii-ntoarce, a mirare, 
    Din piept mare:
    Ce lătrat!

    Pomi golaşi şi zori de roşuri! 
    (E aprilie, nu mai)
    Forfotă de fulgi pe coşuri, 
    În cuib fraged: Cir-li-lai.
    - Fox al meu, îţi place, hai?

    Cir-li-lai, cir-li-lai,
    Precum stropi de apă rece
    În copaie când te lai;
    Vir-o-con-go-eo-lig,
    Oase-nchise-afară-n frig
    Lir-liu-gean, lir-liu-gean,
    Ca trei pietre date dura
    Pe dulci lespezi de mărgean.


    Te-ai sculat cu noaptea-n cap, 
    O să-ţi dea colgiul hap,
    Fox cu ochii-ntorşi cu albul, 
    Fix cu ochii la harap!

    Sus în pat 
    Haide - zup!
    Adă botul 
    Să ţi-l pup.
    La ureche-apoi să-l pui,
    Să zici iute ce-ai să-mi spui. 
    Vrei să batem lunci, păduri?

    Ori eşti poate în călduri 
    Şi-ai venit să-ţi caut fată 
    Tot ca tine de pătată: 
    Nunul vinovat să-ţi fiu, 
    Să-mi vând sufletul de viu!

    Nu mă bag să caut fată, 
    Că e treabă mult spurcată 
    Şi cădem în postul mare 
    Şi-am căinţele amare.

    Dar nu-ţi arde de păduri 
    Şi mai va până-n călduri. 
    Văd acum ce sta să zică 
    Botul tău. Ştii vreo pisică!

    Şi ţii minte că mi-e dragă, 
    Miorlăita, care-şi bagă
    Prin cămări, prin aşternuturi, 
    Ochi-pucioasă, de te scuturi:

    Dracu-aducător de boale, 
    Cald inel, cu blană moale 
    Şi cu prefăcut răsuflet 
    Ca păcatele din suflet!

    Stai un pic,
    Că mă ridic
    Şi-i venim acum de hac! 
    Lasă numai să mă-mbrac 
    Şi-ţi ajut să urci în pom, 
    Câine vorbitor şi om,
    S-o dăm jos din pom şi cracă,
    Apoi - tava
    Şi-n tarbacă,
    De trei ori de capul scării 
    Să-i frângem şira spinării!

    Nalt, curat sub corn de rai, 
    Dezlega-vom: cir-li-lai,

    Cir-li-lai, cir-li-lai,
    Precum stropi de apă rece
    În copaie când te lai;
    Vir-o-con-go-eo-lig,
    Oase-nchise-afară-n frig
    Lir-liu-gean, lir-liu-gean,
    Ca trei pietre date dura
    Pe dulci lespezi de mărgean.




    Ion Barbu - Isarlâk



  • Isarlâk 

    "Pentru mai dreapta cinstire
    a lumii lui Anton Pann"


    La vreo Dunare turceasca,
    Pe ses vested, cu tutun,
    La mijloc de Rău si Bun
    Pân'la cer frângându-si treapta,

    Trebuie să înfloreasca:
    Alba,
    Dreapta
    Isarlîk!

    Ruptă din coastă de soare!
    Cu glas gales, de unsoare,
    Ce te-ajunge-asa de lin
    Când un sfânt de muezin
    Fâlfâie, înalt, o rugă
    Pe fuisor, la zâna-în fuga...

    *

    - Isarlîk, inima mea,
    Data în alb, ca o raia
    Intr-o zi cu var si ciuma,
    Cuib de piatra si leguma
    - Raiul meu, ramâi asa!

    Fii un tîrg temut, hilar
    Si balcan - peninsular...

    La fundul marii de aer
    Toarce gâtul, ca un caer,
    In patrusprezece furci,
    La raiele;

    rar, la turci!
    Beată, într-un singur vin:
    Hazul Hogii Nastratin

    *

    Colo, cu doniti în spate,
    Asinii de la cetate,
    Gâzii, printre fete mari,
    Simigii si gogosari,
    Guri casca când Nastratin

    La jar alb topeste în,

    Vinde-în leasă de copoi
    Catei iuti de usturoi,
    Joaca, si-în cazane suna
    Când cadâna curge-în Luna.

    *

    Deschideti-va, porti mari!
    Marfa-aduc, pe doi magari,
    Ca să vând acelor case
    Pulberi, de pe luna rase,
    Si-alte poleieli frumoase;
    Pietre ca apa de grele,
    Ce fireturi, ce inele,
    Opinci pentru hagealîk

    - Deschide-te, Isarlîk!

    Să-ti fiu printre foi un mugur
    S-aud multe, să mă bucur

    La rastimpuri, când Kemal
    Pe Bosfor, la celalt mal,
    Din zecime, în zecime,
    Taie-în Asia grecime;

    Când noi, a Turchiei floare,
    Intr-o slavă stătătoare

    Dăm cu sâc
    Din Isarlîk!



    Ion Barbu - Domnişoara Hus



  • Domnişoara Hus 

    Surorii noastre mai mari,
    Roabe aceleiasi Zodii,
    Prea-turburatei Pena Corcodusa.


    a) Ceas de seară
    b) Prezentare
    c) Vaduri si alaiuri
    d) Cuvinte de îmbărbătare
    e) Aur netemporal
    f) Chemarea mosorului.

    a)

    Cheagul alb, lăsat din seară,
    Dintre limpezimi crescut,
    Cu aripa ca un scut
    Abia dus la subtioara,
    Cel cu plisc întors de ceara rosie,
    Incovrigat,
    Peste inimi
    Catre seară
    Atârnat:
    Chipul coabe,
    S-a-îmbuibat în seara grasa
    Ca-ntr-o banită a cu boabe
    Si-a sburat.

    S-a-imbuibat
    Si s-a dus
    Ceasul rău,
    Ceasul tau, Domnita Hus!
    b)
    Este - Domnisoara Hus
    (Carnaksi, Masala!)
    Cu picioare ca pe fus,
    Largi salvari
    Undeva.

    Pentru ea cinci feciori
    Pricopsiti (ah! beizadele),
    Au taiat alti cinci feciori
    Ce-i faceau la bezele.
    Si-au dantat cinci feciori
    Pricopsiti, la streangul furcii;
    Ea danta
    Acana
    Cu muscalii si cu turcii:

    Pasi agale
    Cu pasale
    Pasi batuti
    Cu arnăuti,
    Sprinteni, spornici,
    Cu polcovnici
    De tot sprinteni
    De tot sus
    De strigau, pierduti, ibovnici:
    -- Isala, Domnita Hus!
    c)
    S-a-imbuibat
    Si s-a dus
    Ceasul rău,
    Ceasul tau, Domnita Hus!
    Svelt acum,
    Taie-ti drum...

    - Undă, undelemn călâi,
    Vântul luneca, inmoaie.
    - Haide, salta-ti din călcâi
    Pintenii, toli câinii droaie,

    Si la drum, pe uliti mici,
    Lânga gropi, printre casoaie,
    Când prin ghimpi, când prin urzici,
    Iedera de zdrente, soaie,

    Mână tot către Apus!
    El te schimba-în humă verde
    El milos de lin si-a pus
    Mâna-i verde
    Să-ti desmierde
    Si grumajii tai umflati
    (Ce serpi tari, cocliti de bale,
    Mai cocliti ca serpii frati
    Din fântâni municipale)
    Si picioarele în coji,
    Numai noduri, numai dâre,
    Unde ani si ger, raboj
    Incrustară: cu satâre!
    d)
    Suna noaptea, fund de tuci.
    Tu ajungi, incaleci zidul,
    Scoti din traistă trei lăptuci,
    Pâinea oachesa, ca blidul.

    Peste mlastini somnul spulberi.
    Duhul mlastinii adie,
    Un oras se-îngroapa-în pulberi
    Departat, ca de hârtie.

    - Si tu plângi ca Cel-de-sus
    N-are grijă de sărace,
    Ca ti-e trupul frânt, răpus:
    Nu e nimeni să-l imbrace,

    Lacrimi mari îti prind de gât
    Lungi zorzoane de nebună.
    Lasa, nu mai plânge-atât,
    Sterge-ti ochii, te imbună,

    Uite colo: stele ies
    Ca vărsatul si pojarul
    In răsad aprins si des
    Intesat e Pălimarul;

    Uite, cerul a miscat
    Plecăciuni îti face tie.
    Fruntea Cerul ti-a-închinat
    Ametit, ca de betie;

    Cercuitii - ochii tai -
    Gem ca pietre-în tăvăluge!
    Pe când guri de gol, în Văi
    Instelate, sus, îi suge.
    e)
    Hăt la cel
    Vânat cer
    Impacat la sori de ger,
    Unde visul lumii ninge,
    Unde sparge si se stinge,
    Sub târzii vegheri de smalt,
    Orice salt indraznit:

    Falsă minge
    Ori sec fulger
    De hanger
    Repezit;

    - Prin Târziu si înalt
    - In plictisul si căscatul lung al râpelor de smalt
    Hai în sbor de soarec sur.
    La ăl ciur
    Des si rar

    Clatinat la râul noptii
    De Tiganul Aurar,
    Ciuruitul prapur sur
    Ce-în azur stravechi întinge
    Ingălatul de azur:
    Rupta lumilor meninge!

    Pân'la el,
    Usurel
    Pe arc tors fără cusur
    Indoieste si întinde
    Sborul tau de soarec sur...

    Si cu pumnul dus mosor
    Pân' la sita din tarie,
    Treiera suierator
    Spart descântec din fetie!
    f)
    Buhuhu la luna suie,
    Pe gutuie să mi-l suie,
    Ori de-o fi pe rodie:
    Buhuhu la Zodie;

    Uhu, Scorpiei surate,
    Să-l întoarca d-a-îndarate,
    Să nu-i rupă vrun picior
    Câine ori Sagetator!

    - Ai văzut? Muri o stea.
    - Ca o smieură mustea;

    Stea turtita, - în hauri supta,
    Adu-mi-l pe-o coada rupta,
    Rupta si de lingura,
    Să colinde singura,
    Toate vamile pustii
    Unde fierb, la pirostrii,
    In ceaun cu apa vie,
    Naravitii la curvie;

    In zemi acre si amare
    Câti au râs de fată mare;

    In grăsime si colastră,
    Câtii smintiră vreo nevastă.

    Buhuhu, uhu, de zor
    Si-înc-o data, prin mosor,
    Doar i-o da mai mult îndemn
    Coadei lingurii de lemn
    (Lemn de leac)
    Doar l-o-întoarce berbeleac
    Doar l-o duce vălătuc
    Pe ibovnicul uituc!

    Fluturai la vânt făină,
    Sloată se porni, haină;

    Aruncai si cu pîsat,
    Pâclă deasa s-a lasat;
    Presărai atunci mălai,
    Si tot cerul îI spălai,
    Doar pe plai
    Cît un scai
    Mai juca un nour mic,
    Sgriburit si de nimic;

    Luai din sân tărâte coapte!
    Si tot norul, jos, în noapte,
    Ca o gâlca obrinti,
    In tărână se trânti,
    Inflori, crăpă în sapte
    Nori la fel:

    De sub nori si câmpuri - El
    Subtirel
    Varuit în alb de lapte,
    Strigoi,
    Rupt din veacul de apoi,
    Vrej de soapte,
    Din bici ud si din tăpoi
    Hăituit de Miaza Noapte. 



    Ion Barbu - Uvedenrode



  • Uvedenrode 

    La râpa Uvedenrode
    Ce multe gasteropode! 
    Suprasexuale 
    Supramuzicale;

    Gasteropozi!
    Mult limpezi rapsozi, 
    Moduri de ode
    Ceruri eşarfă
    Antene în harfă;

    Uvedenrode
    Peste mode şi timp 
    Olimp!

    Ceas în cristalin
    Lângă fecioara Geraldine!

    Dantelele sale
    Ca floarea de zale,

    Prin braţele ei 
    Gheţari în idei,

    La soarele sfânt, 
    Egal - acest cânt:

    Ordonată spiră, 
    Sunet
    Fruct de liră,
    Capăt paralogic, 
    Leagăn mitologic,
    Din şetrele mari
    Apari:
    O cal de val
    Peste cavală
    Cu varul deasupra-n spirală!

    Încorporată poftă, 
    Uite o fată,
    Lunecă o dată, 
    Lunecă de două 
    Ori până la nouă, 
    Până o-nfăşori 
    În fiori uşori, 
    Până-o torci în zale 
    Gasteropodale;

    Până când, în lente 
    Antene atente 
    O cobori:

    Pendular de-ncet, 
    Inutil pachet,
    Sub timp,
    Sub mode
    În Uvedenrode.


    Ion Barbu - Falduri



  • Falduri 

    Somn mult, din pluşuri. Vid în stal. 
    Vegherea sticlei, drept cortină. 
    Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
    Din membre limpezi, o cristal!

    Sub mături, fluturi şi urâturi
    Mort - chipul meu, pe crengi de gâturi, 
    Un glas din ceruri cere: - Dacă
    Ai face-oglinzile să tacă?

    Din somn, din stofă sar deştept, 
    Smulg fierul scurt, îl duc la piept. 
    La ţărmul apelor de gală
    Strig hidra mea, chilocefală:

    - Întemniţate William,
    Cast hidrofil, te aşteptam 
    Să treci, maree, din oglindă 
    În luna frunţii, să te-aprindă;

    Student stufos, Bostonian, 
    Ceţoase Wilson William, 
    Îţi jur, ar face-o bună mină 
    Spini şase-n pielea ta marină!

    (De şase ori, în ape grele
    Sting fier aprins, până-n prăsele; 
    Fulger cedat, just unghi normal, 
    Cad reflectat, croiesc cristal.)

    Piei, chip! Rămâi, cortină spartă, 
    Pătrată Spanie pe-o hartă,
    Răpus, în mâini, pumnalul tras, 
    În fund ursuz, de zahăr ars:

    Valuri frânte, gemene, 
    Ruptură de cremene,

    Ce gând târziu mă suflă-acu? 
    Să vântur nopţii "Bu-hu-hu" 
    Ca la un cântec, altădată?

    Se toarce vorba, închegată, 
    Cutia-încet se-ncuie-n piept, 
    În scrisul apei caut drept.


    Ion Barbu - Înfăţişare



  • Înfăţişare 

    Pudrează râul tragic în oglindă, 
    Cu de-amănuntul, cristalin, de bal; 
    Săltate-n coc, volutele să prindă 
    Perucii de argint - un encefal.

    La balul liniştit, de mare gală,
    De vrei să placi frumosului tău Domn: 
    Treaz, poleieşte-ţi masca facială 
    Şi dinţii înverziţi de duh de somn;

    Luminile odăilor le stinge!
    Să-nceapă marea pară de opal,
    Când îngheţat, din iarna care ninge 
    În creştet, ca-ntr-un parc, pe encefal.

    - Fii Domnului statură luminoasă, 
    Cu gândul - sprinten fulger viitor! 
    Să-ţi fie braţul spadă bătăioasă 
    Şi ochiul: disc lunar lunecător.


    Ion Barbu - Paznicii



  • Paznicii 

    Înaltă conexiune,
    Gardă eficace nunţilor,
    Drum şi Carte:
    Pentru sumbrul rac al lui Marte. 
    Pentru Jup
    - Acel Trup -
    Saturn centurat în aparte,
    Uran ca un tiv,
    Neptun aditiv;

    Cădelniţare în cor a nunţilor, 
    Din zece Lune, în rampă, 
    O foarte cerească şi amplă 
    Mătanie a Frunţilor!

    Salut de pe scară de noapte, 
    La sceptrul seral
    De trei ori spiral:
    Al lumii râu static de lapte;

    Plecăciune joasă,
    La faţa păroasă,
    Suptă, care ajună
    Apusă-n cărbunii din lună;

    Mătanie adâncă, 
    Îndoită încă 
    Norului violaceu,

    Fumat lung, de soare, 
    La ziua-n vărsare,
    Când pipăie sufletul meu.


    Ion Barbu - Ritmuri pentru nunţile necesare



  • Ritmuri pentru nunţile necesare 

    Capăt al osiei lumii!
    Ceas alb, concis al minunii, 
    Sună-mi trei
    Clare chei
    Certe, sub lucid eter
    Pentru cercuri de mister!

    An al Geei, închisoare, 
    Ocoleşte roatele interioare: 
    Roata Venerii
    Inimii
    Roata capului

    Mercur
    În topire, în azur, 
    Roata Soarelui 
    Marelui.

    I

    Înspre tronul moalei Vineri 
    Brusc, ca toţi amanţii tineri, 
    Am vibrat
    Înflăcărat:

    Vaporoasă
    Rituală
    O frumoasă
    Masă
    Scoală!
    În brăţara ta fă-mi loc 
    Ca să joc, ca să joc, 
    Danţul buf
    Cu reverenţe
    Ori mecanice cadenţe.

    Ah, ingrată,
    Energie degradată,
    Brută ce desfaci pripită 
    Grupul simplu din orbită, 
    Veneră,
    Inimă
    În undire minimă:

    Aphelic ( )
    Perihelic ( (i )
    Cojunctiv (dodo) 
    Oponent (adio!)

    II

    Paj al Venerii, 
    Oral
    Papagal!
    În cristalul tău negat, 
    Spre acel fumegat
    Fra Mercur 
    De pur augur,
    Peste îngeri, şerpi şi rai 
    Sună vechi:
    I-ro-la-hai,

    Mercur, astră aurită, 
    Cu peri doi împodobită 
    Lungi
    Cu pungi
    Pe bomba mare,
    Oarbă, de cercetătoare,

    O, Mercur,
    Frate pur
    Conceput din viu mister 
    Şi Fecioara Lucifer,

    Înclinat pe ape caste
    În sfruntări iconoclaste, 
    Cap clădit
    Din val oprit
    Sus, pe Veacul împietrit,

    O select 
    Intelect
    Nunta n-am sărbătorit...

    III

    Uite, ia a treia cheie,
    Vâr-o în broasca - Astartee!
    Şi întoarce-o de un grad 
    Unui timp retrograd, 
    Trage porţile ce ard,

    Că intrăm
    Să ospătăm
    În cămara Soarelui 
    Marelui
    Nun şi stea,

    Abur verde să ne dea,
    Din căldări de mări lactee, 
    La surpări de curcubee,
    - În Firida ce scântee eteree.



    Ion Barbu - Oul dogmatic



  • Oul dogmatic 

    E dat acestui trist norod
    Si oul sterp ca de mâncare,
    Dar viul ou, la vârf cu plod,
    Făcut e să-l privim la soare !

    Cum lumea veche, în clestar,
    Înoată, în subtire var,
    Nevinovatul, noul ou,
    Palat de nuntă si cavou.

    Din trei atlazuri e culcusul
    În care doarme nins albusul
    Atât de gales, de închis,
    Cu trupul drag surpat în vis.

    Dar plodul ?
    De foarte sus
    Din polul plus
    De unde glodul
    Pământurilor n-a ajuns
    Acordă lin 
    Si masculin
    Albusului în hialin :
    Sărutul plin.

    *

    Om uitător, ireversibil,
    Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
    Precum atunci, si azi -- întocma :
    Mărunte lumi păstrează dogma.

    Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
    Veghind vii ape fără stuh,
    Acest ou -- simbol ti-l aduc,
    Om sters, uituc.

    Nu oul rosu.
    Om fără sat si om nerod,
    Un ou cu plod
    Îti vreau plocon, acum de Paste :
    Îl urcă -- în soare si cunoaste !

    *

    Si mai ales te înfioară
    De acel galben icusar,
    Ceasornic fără minutar
    Ce singur scrie când să moară
    Si ou si lume. Te-înfioară
    De ceasul, galben necesar...
    A mortii frunte -- acolo-i toată.
    În gălbenus, 
    Să roadă spornicul albus,
    Durata-înscrie-în noi o roată.
    Întocma -- dogma.

    *

    Încă o dată :
    E Oul celui sterp la fel,
    Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
    Si nici la closcă să nu-l pui !
    Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui,

    Că vinovat e tot făcutul,
    Si sfânt, doar nunta, începutul.