Ion Barbu - Oul dogmatic



  • Oul dogmatic 

    E dat acestui trist norod
    Si oul sterp ca de mâncare,
    Dar viul ou, la vârf cu plod,
    Făcut e să-l privim la soare !

    Cum lumea veche, în clestar,
    Înoată, în subtire var,
    Nevinovatul, noul ou,
    Palat de nuntă si cavou.

    Din trei atlazuri e culcusul
    În care doarme nins albusul
    Atât de gales, de închis,
    Cu trupul drag surpat în vis.

    Dar plodul ?
    De foarte sus
    Din polul plus
    De unde glodul
    Pământurilor n-a ajuns
    Acordă lin 
    Si masculin
    Albusului în hialin :
    Sărutul plin.

    *

    Om uitător, ireversibil,
    Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
    Precum atunci, si azi -- întocma :
    Mărunte lumi păstrează dogma.

    Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
    Veghind vii ape fără stuh,
    Acest ou -- simbol ti-l aduc,
    Om sters, uituc.

    Nu oul rosu.
    Om fără sat si om nerod,
    Un ou cu plod
    Îti vreau plocon, acum de Paste :
    Îl urcă -- în soare si cunoaste !

    *

    Si mai ales te înfioară
    De acel galben icusar,
    Ceasornic fără minutar
    Ce singur scrie când să moară
    Si ou si lume. Te-înfioară
    De ceasul, galben necesar...
    A mortii frunte -- acolo-i toată.
    În gălbenus, 
    Să roadă spornicul albus,
    Durata-înscrie-în noi o roată.
    Întocma -- dogma.

    *

    Încă o dată :
    E Oul celui sterp la fel,
    Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
    Si nici la closcă să nu-l pui !
    Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui,

    Că vinovat e tot făcutul,
    Si sfânt, doar nunta, începutul.


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: