Ion Barbu - Încheiere



  • Încheiere 

    Stinsă liniştirea noastră (şi aleasă), 
    Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă! 
    Dovediţii, mie, doisprezece turci 
    Între poleite pietre să mi-i culci:

    Inima - raiaua, osul feţii spân, 
    Ţeasta, nervii torşi în barbă de stăpân, 
    Clatină-i la Ciprul Negru, în albeaţă 
    De sonoră vale într-o dimineaţă!

    Vis al Dreptei Simple! Poate, geometria 
    Săbiilor trase la Alexandria,
    Libere, sub ochiul de senin oţel,
    În neclătinatul idol El Gahel.

    Inegală creastă, suliţată cegă,
    Lame limpezi duse-n ţara lui norvegă! 
    Răcoriţi ca scuţii zonele de aer,
    Răsfiraţi cetatea norilor în caier,

    Eu, sub piatra turcă, luat de Isarlâk, 
    La o albă apă intru - bâldâbâc.
    Fie să-mi clipească vecinice, abstracte,
    Din culoarea minţii, ca din prea vechi acte. 
    Eptagon cu vârfuri stelelor la fel.
    Şapte semne, puse ciclic:




    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: