Lucian Blaga - Nu-mi presimţi?



  • Nu-mi presimţi? 

    Nu-mi presimţi tu nebunia când auzi
    cum murmură viaţa-n mine
    ca un izvor
    năvalnic într-o peşteră răsunătoare?

    Nu-mi presimţi văpaia când în braţe
    îmi tremuri ca un picur
    de roua-îmbrăţişat
    de raze de lumină?

    Nu-mi presimţi iubirea când privesc
    cu patima-n prăpastia din tine
    şi-ţi zic:
    O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
    mai mare!?

    (1919)



    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: