Lucian Blaga - Lauda suferinţei



  • Lauda suferinţei 

    Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
    ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
    Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
    chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

    Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
    pe frunţi albastru ger,
    pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
    în bulgăre de ţărână
    o lacrimă sau sâmbure de cer.

    Nu mai calcă pe pământ
    cine calcă-n suferinţă.
    Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
    ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.

    Tată, carele eşti şi vei fi,
    nu ne despoia, nu ne sărăci,
    nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
    Alungă pe aceea doar care destramă,
    dar nu pe-aceea care întăreşte
    fiinţa-ntru fiinţă.

    Fă ca semenii noştri,
    de la oameni la albine,
    de la-nvingători la biruiţi,
    de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
    că există pretutindeni şi această suferinţă,
    până astăzi şi de-acum înainte
    singura legătură între noi şi tine.



    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: