Lucian Blaga - Cântecul focului



  • Cântecul focului 

    În fabula verde şi calda-a naturii
    tu crengi ai, iubito, nu braţe,
    şi muguri îmbii, cu mlăditele prinzi.
    Descânzi dintr-un basm vegetal, al răsurii ?
    Ia seamă să nu te aprinzi
    cum se-ntâmplă adesea cu lemnul pădurii.
    În chipuri atâtea, flacăra-ntâmpină pasul 
    oricarei fapturi pământene,
    şi drumul i-atine şi ceasul.

    Îmi spui:
    "Nimic nu s-aprinde, şi nimeni, de raza de luna".
    Şi-n galeş surâs înfloreşti mulţumita, crezând
    că sorţii îi stai împotrivă, oricând,
    c-o sagalnică vorba.
    Îngădui răspuns înălţat peste timp, peste loc?
    Fapte, o, câte-aş putea înşira,
    ciudate-ntâmplari risipite prin cronici,
    marturii de legendă, ce-arată
    că sunt cu putinţa şi un asemenea foc,
    şi asemenea arderi.

    Ia totul scânteie din toate. Tâmpla s-aprinde
    de tâmpla, şi piatra de piatră.
    O stea nevăzută ia foc în cădere, din gerul
    văzduhului. Arde-n armură, sub zea cavalerul,
    femeie învinsă, minune fără vesminte, strângând
    lânga vatra,
    Şi-aprind licurici, ei însuşi, din dragoste rugul.
    Iubirea tâsneşte din ţarâna şi face pământului aură
    s-ajungă-n ţării, s-acopere crugul.

    Rareori numai, sfârţitul nu e cenuţă.
    Cât e întinsul şi-naltul luminii,
    dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe
    fără de-a mistui. El crută şi mângâie spinii.
    Altfel noi ardem, iubito. Altfel ne este ardoarea.
    Cât e întinsul, cât e înaltul,
    noi ardem şi nu ne iertam,
    noi ardem, ah, cu cruzime-n văpăi
    mistuindu-ne unul pe altul.



    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: