Ion Barbu - Statură

Statură 

Să nu prelingă, să nu pice 
Viu spiritul, robit în ea, 
La azimi albe să-l ridice: 
Sfiit pruncia ei trecea.

Sori zilnici, grei, ardeau sub dungă, 
Uşor sunau în răsărit;
Şi nori ce nu ştiau s-ajungă
Şi munţii, câţi va fi-ntâlnit,

Suiau cu iezerii, să cate 
La anii falnici, douăzeci.
Vedeau din ceasul ce nu bate
- Din timp tăiat cu săbii reci.