Ion Barbu - Riga Crypto si Lapona Enigel



  • Riga Crypto si Lapona Enigel 

    Menestrel trist, mai aburit
    Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, 
    De cuscrul mare dăruit
    Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

    Mult îndărătnic menestrel,
    Un cântec larg tot mai încearcă, 
    Zi-mi de lapona Enigel
    Şi Crypto, regele-ciupearcă!

    - Nuntaş fruntaş!
    Ospăţul tău limba mi-a fript-o, 
    Dar, cântecul, tot zice-l-aş, 
    Cu Enigel şi riga Crypto.

    - Zi-l menestrel!
    Cu foc l-ai zis acum o vară; 
    Azi zi-mi-l strâns, încetinel, 
    La spartul nunţii, în cămară.

    *

    Des cercetat de pădureţi
    În pat de râu şi-n humă unsă, 
    Împărăţea peste bureţi
    Crai Crypto, inimă ascunsă,

    La vecinic tron, de rouă parcă! 
    Dar printre ei bârfeau bureţii 
    De-o vrăjitoare mânătarcă, 
    De la fântâna tinereţii.

    Şi răi ghioci şi toporaşi
    Din gropi ieşeau să-l ocărască, 
    Sterp îl făceau şi nărăvaş, 
    Că nu voia să înflorească.

    În ţări de gheaţă urgisită, 
    Pe-acelaşi timp trăia cu el, 
    Laponă mică, liniştită, 
    Cu piei, pre nume Enigel.

    De la iernat, la păşunat,
    În noul an, să-şi ducă renii, 
    Prin aer ud, tot mai la sud, 
    Ea poposi pe muşchiul crud 
    La Crypto, mirele poienii.

    Pe trei covoare de răcoare 
    Lin adormi, torcând verdeaţă: 
    Când lângă sân, un rigă spân, 
    Cu eunucul lui bătrân,
    Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:

    - Enigel, Enigel,
    Ţi-am adus dulceaţă, iacă. 
    Uite fragi, ţie dragi,
    Ia-i şi toarnă-i în puiacă.

    - Rigă spân, de la sân, 
    Mulţumesc Dumitale.
    Eu mă duc să culeg
    Fragii fragezi, mai la vale.

    -Enigel, Enigel,
    Scade noaptea, ies lumine, 
    Dacă pleci să culegi,
    Începi, rogu-te, cu mine.

    -Te-aş culege, rigă blând... 
    Zorile încep să joace
    Şi eşti umed şi plăpând:
    Teamă mi-e, te frângi curând, 
    Lasă. - Aşteaptă de te coace.

    -Să mă coc, Enigel,
    Mult aş vrea, dar vezi, de soare, 
    Visuri sute, de măcel, 
    Mă despart. E roşu, mare, 
    Pete are fel de fel;
    Lasă-l, uită-l, Enigel,
    În somn fraged şi răcoare.

    - Rigă Crypto, rigă Crypto, 
    Ca o lamă de blestem
    Vorba-n inimă-ai înfipt-o! 
    Eu de umbră mult mă tem,

    Că dacă-n iarnă sunt făcută, 
    Şi ursul alb mi-e vărul drept, 
    Din umbra deasă, desfăcută, 
    Mă-nchin la soarele-nţelept.

    La lămpi de gheaţă, supt zăpezi, 
    Tot polul meu un vis visează. 
    Greu taler scump cu margini verzi 
    De aur, visu-i cercetează.

    Mă-nchin la soarele-nţelept, 
    Că sufletu-i fântână-n piept, 
    Şi roata albă mi-e stăpână, 
    Ce zace-n sufletul-fântână.

    La soare, roata se măreşte;
    La umbră, numai carnea creşte 
    Şi somn e carnea, se dezumflă, 
    Dar vânt şi umbră iar o umflă...

    Frumos vorbi şi subţirel 
    Lapona dreaptă, Enigel,
    Dar timpul, vezi, nu adăsta, 
    Iar soarele acuma sta
    Svârlit în sus, ca un inel.

    - Plângi, preacuminte Enigel! 
    Lui Crypto, regele-ciupearcă.
    Lumina iute cum să-i placă? 
    El se desface uşurel
    De Enigel,
    De partea umbrei moi, să treacă...

    Dar soarele, aprins inel, 
    Se oglindi adânc în el;
    De zece ori, fără sfială,
    Se oglindi în pielea-i cheală.

    Şi sucul dulce înăcreşte! 
    Ascunsa-i inimă plesneşte, 
    Spre zece vii peceţi de semn, 
    Venin şi roşu untdelemn 
    Mustesc din funduri de blestem;

    Că-i greu mult soare să îndure 
    Ciupearcă crudă de pădure, 
    Că sufletul nu e fântână 
    Decât la om, fiară bătrână, 
    Iar la făptură mai firavă 
    Pahar e gândul, cu otravă,

    Ca la nebunul rigă Crypto, 
    Ce focul inima i-a fript-o, 
    De a rămas să rătăcească 
    Cu altă faţă, mai crăiască:

    Cu Laurul-Balaurul,
    Să toarne-n lume aurul,
    Să-l toace, gol la drum să iasă,
    Cu măsălariţa-mireasă, 
    Să-i ţie de împărăteasă.



    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: