Nicolae Labiş - Primele iubiri

Primele iubiri 

2
Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aşez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunaţi sub ploi de stele.

Brazii mei înalţi şi plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulţit în mii de copii,
Chipul tău au să ţi-l vadă.

Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunţii tale.

Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.

Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi paşi ai să alinţi,
Îţi va fi şi-atunci păstrată
Urma paşilor fierbinţi.

Căci foşnindu-ţi unduirea
Calmă,-a palmelor subţiri,
Mi-a stins până şi-amintirea
Trecătoarelor iubiri.

Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat în viaţă-un un crez.

Ea, al vieţii mele soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Ţie am să ţi le-nchin.

4
Mergeam tăcuţi alături, străini, odinioară
Şi presimţeam că astăzi voi fi îndrăgostit
De faţa ta curată ca zorile de vară,
De părul tău de aur împletit.

Dar nu ştiam că nimeni n-are să poată şterge
Văpăile din inimi, acest pojar nestins,
Că pe cărări de sticlă alături ne vor merge
Ideile, îmbrăţişate strâns.

Că prins de-o vrajă nouă şi-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema cu gustul ei amar,
Că vinul, deşi-mi place când scapără-n pahare,
Mă va-mbia din ce în ce mai rar.

Văzusem frumuseţea privirilor semeţe,
Izvoare de lumină, de umbre şi scântei,
Dar bănuisem numai adânca frumuseţe
De dincolo de ochii mari şi grei,

Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Şi-o aflu-n întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viaţa cu flacăra-i curată
Fără de care n-aş putea trăi.

5
Steaua polară pe cer, departe,
În scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde în orice seară,
Capăt de osie, steaua polară.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvârt în jurul osiei sale.
Sobră-armonie pururea vie,
Nezdruncinată putere-n tărie.

Osie-a luminilor, dacă te-ai rupt,
Lumile cad huruind dedesubt,
Ca-nvălmăşite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate în goluri!
Îngrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor creşte din pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetaţie, suflete, mori.

Arde o stea între multele stele,
Arde pe ceruri şi pe drapele,
Capăt de osie - roşie stea -
Osia trece prin inima mea.
Lumea-mi se-nvârte pe osia dură
În anotimpuri de frig şi căldură,
Şi când furtunile mă bântuiesc,
Cerbii şi vulturii mei o privesc.

Dacă s-ar frânge osia mea,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Spre alte lumi ar zbura şi-ar ţipa,
Dacă s-ar frânge osia mea.
Ar năvăli pustiirea secretă,
Cântecu-ar prinde scrâşnet de cretă,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Dacă s-ar frânge osia mea.

Osia mea-i doar o parte, ştiu bine,
Osia mare trece prin mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fără de moarte.
Osia mea nu se frânge nicicând,
Trece prin miezul acestui pământ,
Pe ea, iubito, sunt lumile noastre,
Două planete, mărgele albastre.