Nichita Stănescu - Poveste sentimentală



  • Poveste sentimentală 

    Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. 
    Eu stăteam la o margine-a orei,
    tu - la cealaltă,
    ca două toarte de amforă. 
    Numai cuvintele zburau intre noi,
    înainte şi înapoi. 
    Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
    şi deodată,
    îmi lăsam un genunchi,
    iar cotul mi-infigeam în pământ,
    numai ca să privesc iarba-nclinată
    de caderea vreunui cuvânt,
    ca pe sub laba unui leu alergând. 
    Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
    înainte şi înapoi,
    şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
    repetau, într-un vârtej aproape văzut,
    structura materiei, de la-nceput.


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: