George Coşbuc - Nunta Zamfirei


  • Nunta Zamfirei 

    E lung pământul, ba e lat,
    Dar ca Săgeată de bogat
    Nici astăzi domn pe lume nu-i,
    Şi-avea o fată, - fata lui -
    Icoană-ntr-un altar s-o pui
    La închinat.

    Şi dac-a fost peţită des,
    E lucru tare cu-nţeles,
    Dar dintr-al prinţilor şirag,
    Câţi au trecut al casei prag,
    De bună seamă cel mai drag
    A fost ales.

    El, cel mai drag! El a venit
    Dintr-un afund de Răsărit,
    Un prinţ frumos şi tinerel,
    Şi fata s-a-ndrăgit de el.
    Că doară tocmai Viorel
    I-a fost menit.

    Şi s-a pornit apoi cuvânt!
    Şi patru margini de pământ
    Ce strimte-au fost în largul lor,
    Când a pornit s-alerge-n zbor
    Acest cuvânt mai călător
    Decât un vânt!

    Ca ieri, cuvântul din vecini
    S-a dus ca astăzi prin străini,
    Lăsând pe toţi, din cât afund
    O mie de crăimi ascund,
    Toţi craii multului rotund
    De veste plini.

    Şi-atunci din tron s-a ridicat
    Un împărat după-mpărat
    Şi regii-n purpur s-au încins,
    Şi doamnele grăbit au prins
    Să se gătească dinadins,
    Ca niciodat'.

    Iar când a fost de s-a-mplinit
    Ajunul zilei de nuntit,
    Din munţi şi văi, de peste mări,
    Din larg cuprins de multe zări,
    Nuntaşi din nouăzeci de ţări
    S-au răscolit.

    De cum a dat în fapt de zori
    Veneau cu fete şi feciori
    Trăsnind rădvanele de crai,
    Pe netede poteci de plai:
    La tot rădvanul patru cai,
    Ba patru sori.

    Din fundul lumii, mai din sus,
    Şi din Zorit, şi din Apus,
    Din cât loc poţi gândind să baţi
    Venit-au roiuri de-mpăraţi
    Cu stemă-n frunte şi-mbrăcaţi
    Cum astăzi nu-s.

    Sosit era bătrânul Grui
    Cu Sanda şi Rusanda lui,
    Şi Ţinteş, cel cu trainic rost,
    Cu Lia lui sosit a fost,
    Şi Bardeş cel cu adăpost
    Prin munţi sâlhui.

    Şi alţii, Doamne! Drag alint
    De trupuri prinse-n mărgărint!
    Ce fete dragi! Dar ce comori
    Pe rochii lungi ţesute-n flori!
    Iar hainele de pe feciori
    Sclipeau de-argint.

    Voinicii cai spumau în salt;
    Şi-n creasta coifului înalt
    Prin vulturi vântul viu vuia,
    Vrun prinţ mai tânăr când trecea
    C-un braţ în şold şi pe prăsea
    Cu celălalt.

    Iar mai spre-amiazi, din depărtări
    Văzutu-s-a crescând în zări
    Rădvan cu mire, cu nănaşi,
    Cu socri mari şi cu nuntaşi,
    Şi nouăzeci de fecioraşi
    Veneau călări.

    Şi ca la mândre nunţi de crai
    Ieşit-a-n cale-ales alai
    De sfetnici mulţi şi mult popor
    Cu muzici multe-n fruntea lor;
    Şi drumul tot era covor
    De flori de mai.

    Iar când alaiul s-a oprit
    Şi Paltin-crai a stărostit
    A prins să sune sunet viu
    De treasc şi trâmbiţi şi de chiu -
    Dar ce scriu eu? Oricum să scriu
    E nemplinit!

    Şi-atunci de peste larg pridvor,
    Din dalb iatac de foişor
    Ieşi Zamfira-n mers isteţ,
    Frumoasă ca un gând răzleţ,
    Cu trupul nalt, cu părul creţ,
    Cu pas uşor.

    Un trandafir în văi părea;
    Mlădiul trup i-l încingea
    Un brâu de-argint, dar toată-n tot
    Frumoasă cât eu nici nu pot
    O mai frumoasă să-mi socot
    Cu mintea mea.

    Şi ea mergând spre Viorel,
    De mână când a prins-o el,
    Roşind s-a zăpăcit de drag, -
    Vătavul a dat semn din steag
    Şi atunci porniră toţi şireag
    Încetinel.

    Şi-n vremea cât s-au cununat
    S-a-ntins poporul adunat
    Să joace-n drum după tilinci:
    Feciori, la zece fete, cinci,
    Cu zdrângăneii la opinci
    Ca-n port de sat.

    Trei paşi la stânga linişor
    Şi alţi trei paşi la dreapta lor;
    Se prind de mâini şi se desprind,
    S-adună cerc şi iar se-ntind,
    Şi bat pământul tropotind
    În tact uşor.

    Iar la ospăţ! Un râu de vin!
    Mai un hotar tot a fost plin
    De mese, şi tot oaspeţi rari,
    Tot crai şi tot crăiese mari,
    Alăturea cu ghinărari
    De neam străin.

    A fost atâta chiu şi cânt
    Cum nu s-a pomenit cuvânt!
    Şi soarele mirat sta-n loc,
    Că l-a ajuns şi-acest noroc,
    Să vadă el atâta joc
    P-acest pământ!

    De-ai fi văzut cum au jucat
    Copilele de împărat,
    Frumoase toate şi întrulpi,
    Cu ochi şireţi ca cei de vulpi,
    Cu rochii scurte până-n pulpi,
    Cu păr buclat.

    Şi principi falnici şi-ndrăzneţi,
    De-al căror buzdugan isteţ
    Perit-au zmei din iaduri scoşi!
    De-ai fi văzut jucând voioşi
    Şi feţi-voinici, şi feţi-frumoşi,
    Şi logofeţi.

    Ba Peneş-împărat, văzând
    Pe Barbă-Cot, piticul, stând
    Pe-un gard de-alături privitor,
    L-a pus la joc! Şi-ntre popor
    Sărea piticu-ntr-un picior
    De nu-şi da rând!

    Sunt grei bătrânii de pornit,
    Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit!
    Şi s-au pornit bărboşii regi
    Cu sfetnicii-nvechiţi în legi
    Şi patruzeci de zile-ntregi
    Au tot nuntit.

    Şi vesel Mugur-împărat
    Ca cel dintâi s-a ridicat
    Şi, cu păharul plin în mâini,
    Precum e felul din bătrâni
    La orice chef între români,
    El a-nchinat.

    Şi-a zis: - "Cât mac e prin livezi,
    Atâţia ani la miri urez!
    Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,
    Să crească mare şi voinic, -
    Iar noi să mai jucăm un pic
    Şi la botez!


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: