Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ştefan cel Mare

Visul lui Ştefan cel Mare 

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

Negre şi bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupră-i cad pătrunzători;

Cad ca două raze, dulci şi călduroase,
Mâna ei atinge coamele-i undoase.

- "Ce? Eroul mare, umbra a grăit,
Însuşi el suspină şi s-a îndoit?

Înţeleg fricosul ce ascuns loveşte,
Robul ce sărută jugul ce-l striveşte;

Dar un suflet mare, suflet de bărbat,
Nu-nţeleg, o, Ştefan, cum s-a întristat!

Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!
Urmă datoria care ţi-e lăsată!

Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare ţar-a ta va fi!"

Pe un nor de aur zboară ea cu fală;
Un parfum de roze pasul ei exală.

Ştefan se deşteaptă, şterge faţa sa,
Unde-o lăcrimioară dulce se scura.

Luna argintoasă râde printre nori,
Dulcea filomelă cântă între flori;

Iar la focul lunii, când mi se deşteaptă,
Vede-a lui oştire care îl aşteaptă.

Vede căpitanii ce îl înconjor
În tăcerea nopţii le vorbeşte lor:

- "Fraţilor de arme, fala romănească!
Dacă o să piară ţara părintească,

Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,

Cel puţin atuncea piară vitejeşte
Remuşcând toiagul care îl loveşte,

Ca un ager şarpe ce lovit şi-nvins,
Caută să muşte cel ce l-a atins!

Astfel e românul, şi-n a lui cădere
Cine îl răneşte, după dânsul piere!

Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;

Stelele de aur mai cu foc lucesc
Şi-n adâncul nopţii văile mugesc:

- "Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"