Cu genunchii la gura, cu pumnii strânsi,
Dorm pruncii în pântecul mumelor,
Gingase semne de intrebare.

Cu trupul drept, cu fata în sus,
Dorm mortii în adâncul pamântului,
Rigide semne de exclamare.

Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!

Rataceam parca printr-un oras al câinilor.
Câini, numai câini treceau pe strada:

Unii intr-o parte, altii în alta.
Toti purtau câte o servieta galbuie
Si treceau, plini de importanta, intr-o parte si alta.

Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare
Si nici spaima ce m-a lipit de ziduri
Daca din privirile pe care mi le aruncau
N-as fi inteles ca servietele lor erau croite
Din piele de om.

Nici o corabie nu s-a întors vreodata
Din marile sudului sau de la capricorn
Atât de pura si eleganta fregata,
Cum se intoarce toamna Orion.

Peste paduri inverzite n-a stralucit nicicând
Lumina lui alba. Nici pe pajisti de fin.
Oceane si munti il vad primavara plecând
si cerul nu-si mai afla multa vreme stapân.

Octombrie urca din nou peste gradini
inaltele-i catarge cu vârfuri de platina
si toata iarna, apoi, corabia de lumina
Deasupra lumii uimite se clatina.

Rege al constelatiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi inghetate
Asa strabate noaptea marele Orion,
Corabie leganata în eternitate.