Vasile Alecsandri - Fântâna



  • Fântâna 

    Pe cărarea înflorită, care duce la fântână,
    În ştergar şi în catrintă, merge-o sprintenă română;
    Ea la brâu-i poartă furcă şi la sân un pruncuşor,
    Cu gurita lui lipită de al laptelui izvor.

    Nevăstuica trece iute, torcând lâna din fuioare
    Şi sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.
    Păsărelele-mprejuru-i zbor voioase şi cântând,
    Ea zâmbeşte şi tot merge, pruncuşoru-i sărutând.

    Iată,-ajunge la fântână, ş-acolo se întâlneşte
    C-un drumeţ din lumea-ntreagă, care lung la ea priveşte,
    Apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la lumină
    Şi vecinei sale-ntinde o cofiţă, albă, plină.

    Româncuţa multumeşte, suflă-ncet peste cofiţă
    Şi cu apa ne-ncepută udă rumena-i guriţă;
    Iar drumeţul după dânsa bea, fugarul îşi adapă
    Şi se jură că pe lume nu-i aşa de dulce apă.



    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: