Vasile Voiculescu - Singurătatea


  • Singurătatea 

    Adorm adanc Bucegii, şi Noaptea-i netezeşte,
    Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
    Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte,
    Broboane mari de rouă.

    Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
    Şi darele de ceaţă, ca nişte serpi, la poale
    Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare
    Cu apele la vale.

    Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
    Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime.
    Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată,
    Şi cată-n adâncime.

    Dă drumul unei pietre şi-ascultă, -ncremenită,
    Cum bubuie-n adâncuri pân’ nu se mai aude,
    Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
    În ierburile ude.

    Se uită lung la stele cum ard nălucitoare ...
    Ascultă-n fund moliftii vibrând ca nişte clape.
    Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,
    Cu lebăda pe ape.

    Aşa îşi duce veghea pe culme sus, deşteaptă,
    Şi de urât tot timpul ea singură îşi ţine ...
    Din când în când tresare şi şade ... parc-aşteaptă
    Dar, nimenea nu vine!


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: