Vasile Voiculescu - Iubire îmbătrânită

Iubire îmbătrânită 

De vreme ce iubirea, bătrână slăbănoagă,
Îşi ia de-acum toiagul şi pleacă-ncet spre schit,
Cu silă smulge-i floarea ce-n mână ei se roagă
Şi ţăndări fă oglinda în care s-a privit;

Sfâşie-i lung hlamida, despoaie-o de inele
Şi-i zvârle-n foc condurii cu aur la călcâi.
Ucide-n cuib perechea de sure turturele
Ce v-a-ngânat sărutul în zilele dintâi;

Dar lasă-i amintirea cu miros trist de ceară:
Când va veghea în miezul tăcerii din chilii
La iezere de apă cu negură de şi seară,
Din sloiul ei să-şi toarne urâtului faclii.