Vasile Voiculescu - Despărţire


  • Despărţire 

    Când falfaisi năframa în albul steag al mâinii
    Se oglindea amurgul în apele fântânii;
    Alături, săgetată în inimă de frică,
    În clipa despărţirii gemu o turturică,
    O rodie necoaptă cazu, de vierme roasă,
    Crăpând, înăbuşită de iarbă somnoroasă
    Şi, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
    Ieşea, pălit şi rece, luceafărul iubirii,
    Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea.
    Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea
    Cum turbura adâncul venind să se adape
    Şi prefăcea în sânge cleştarul scump de ape,
    Cum se stingea amurgul şi veştedul luceafăr
    Şi cum porneai departe şi singură tu, cea făr’
    De mila, luând cu tine în albul steag al mâinii,
    Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii,
    Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur,
    Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur,
    Pe când, cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea,
    Se-mbrăţişau în umbră iubirea şi uitarea.


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: