Vasile Militaru - Ploaia si soarele


  • Ploaia si soarele

    La 'nceput, cand plugul inca nu ara ogoarele, -
    Pentr'un bob de linte fiarta,
    S'au luat, ma rog, la cearta
    Ploaia si cu Soarele…

    Fiecare, slab la minte,
    Sta, puterea sa'si masoare
    Si, -pazeste Doamne sfinte, -
    Pentr'un bob micut de linte,
    Cautau sa se omoare:
    Soarele, cu ochii 'n flacari, dupa ploae prin tot locul;
    Ploaia, cu potop de ape, cautand sa'i stinga focul…

    Am uitat sa spun ca bobul cel de linte cu pricina,
    Pe care'l facuse Sfantul
    Pan'a nu fi fost Lumina, -
    Nu era decat Pamantul…

    Astfel, Imparatul Ploae, avand tunete 'n cuvant
    Si-Imparatul Soare, -mandru si cu aur pe vestmant,-
    Fiecare sta sa spuna ca 'n puterea lui mareata,
    Tot pamantul o sa fie plin de Floare si de Viata…

    Dupa lupte fara seaman, ce le-ar micsora, cuvantul,
    Soarele-a ramas puternic Imparat pe tot pamantul
    Si-a 'nceput atunci, pe loc,
    Cu iubire sa'I trimita toata para lui de foc…

    Insa, vai, in scurta vreme, ars de jar, secat de ape,
    A 'nceput intreg pamatul pretutindenea sa crape
    Si, ne mai putand sa 'ndure atat foc si-atata sete,
    In grozav de grele chinuri, sufletul curand isi dete…

    Ploaia, care-atat dorise si era mereu pe-aproape
    Rasturnand pe mandrul Soare si pamantul vrand sa scape,
    A dat drumul, intr'o clipa stavilarelor de ape
    Si vre-o patruzeci de zile potopindu-l, fara voe, -
    Cand din toata omenirea a scapat doar Tata Noe, -
    Noul Imparat, in fine, pricepu 'necandu-l plansul,
    Ca pamantul iar murise, innecat ffind sub dansul…

    Dumnezeu atunci le zise: Adevar imi e cuvantul,
    Ca 'n asemeni desbinare, nu veti ferici pamantul…
    Deci uniti-va ca fratii… nu va mai priviti cu ura
    Si pamantul, de-a pururi dati-i apa si caldura,
    Totdeauna mana 'n mana, intelept si cu masura…

    Ascultand porunca data, Ploaia si cu Soarele
    Se 'nfratira 'ntr'o clipita, astfel cum a zis Prea-Sfantul
    Si, punand la foc si apa, amandoi, zavoarele,
    S'a trezit din nou la viata, subt iubirea lor, pamantul:
    Inverzira pretutindeni, luncile, ogoarele
    Si, radea sub sfantul Soare
    Pururi, floare langa floare, -
    Fiecare mai vioae,
    Cu potop de curcubee 'n picaturile de ploae…

    …………………………………………………………

    Incheind aci povestea, -cu-o iluzie amara,
    Dela cele talcuite, trec la biata noastra tara:

    Voi, alesii ei, cu minte, - de la cei doi imparati
    Luand pilda, - pe vecie prindeti-va astazi fratii
    Si, cu larga 'ntelepciune si iubire-adevarata, -
    Daca 'n aste doua haruri poate inima sa bata, -
    Dati Lumina si caldura pururi bietului pamant,
    In al carui san, strabunii si vitejii nostri sant, -
    Pentru ca, din harul vostru, sa rasara Soarele,
    Sa'i presare flori, pe toate luncile, ogoarele,
    Sa privim, cu plansu 'n gene,
    Pe valcele si poene,
    Iar in lacramile noastre, fericite, - nu de dor-
    Curcubeu, sa urce 'n slava mandrul tarii Tricolor…


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: