Tudor Arghezi - Oseminte pierdute



  • Oseminte pierdute 

    Iubirea noastră a murit aici.
    Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.

    Atât amar de ani e de atunci!
    Glicină tu, florile-ţi arunci.

    A mai venit de-atuncea să vă asculte,
    Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe?

    Voi aţi rămas întorşi tot spre apus,
    Voi creşteţi toţi de-a pururea în sus.

    N-o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri?
    Ştiţi voi ce vorbă este vorba "ieri"?

    La poartă, umbr-aceluiaşi ştejar,
    Mă rog, intrând de domnul grădinar.

    Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu,
    Tu curgi, fântână, pe trecutul meu.

    Şi toate sunt precum le-am cunoscut,
    Rămase-aşa, ca dintr-un început.

    I-am spus că vreau să caut un mormânt,
    Pe care l-am săpat, de mult, cântând.

    Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
    E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.



    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: