Octavian Goga - Sufletul


  • Sufletul 

                                După Ada Negri

    Era puternic. - Dumnezeu din ceruri
    A revărsat pe fruntea lui lumină.
    Un cântăreţ al dorurilor multe,
    Poet supus visării fără nume,
    Era frumos, în pacea lui senină,
    Şi vieţuia neînţeles de lume.

    Lui îi spuneau într-aripate şoapte,
    Şi stelele şi lucrurile toate,
    Cu glas vrăjit de mută armonie,
    Cu-atâta slavă cerul i-a fost darnic;
    Dar pentr-un vis din zări îndepărtate
    O biruinţă el cerşea zadarnic.

    Aşa s-a stins cel mare-n întuneric...
    Singurătatea-i străjuie mormântul,
    Şi pe movilă soarele-i coboară,
    Peste podoaba teilor în floare.
    Tremurător, un cântec poartă vântul
    Asemeni unei păsări călătoare.

    Azi, lutul mort în groapă se desface,
    La sânu-i rodnic îl primeşte glia
    Şi se-nfrăţeşte cu pământul tată...

    . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Eu te întreb, drumeţ oprit în cale,
    Ce-ai ocrotit pe strune poezia:
    Ce-a mai rămas din cântecele tale?

    *

    Tu, numai tu, cel îmbătat de soare
    Şi de lumina sfânt-a dimineţii,
    Tu, chinuit de nemplinite doruri,
    Ce ţi-au zdrobit şi inima şi struna,
    Tu,-nsângerat, dar neînvins al vieţii,
    Tu, suflete, trăi-vei totdeauna!

    Când pacea dulce-mbrăţişează bolta
    Şi florile cu roua se sărută,
    Şi când extazul dragostei curate
    Va tremura în adâncimi de zare,
    Se va-mpleti în el, nepricepută,
    Viaţa ta şi sfânta ta visare.

    Furtunile când zbuciumă văzduhul
    Şi vifore-n păgână răzvrătire
    Aprind temutul fulgerelor caier,
    Când îngenunche pocăita minte,
    Tu gemi atunci, cu îngrozita fire,
    Cutremurat de-aducerile-aminte.

    Când limpede va legăna amurgul
    În lumi de stele-un cântec de fecioare,
    Un cântec care-şi flutură sfiala,
    Şi-aprins, văpaia patimii răsfrânge,
    Atunci, topit în ruga-i arzătoare,
    Tu, suflete, cu jalea lui vei plânge...

    *

    Dar, câtă vreme lunci vor fi în floare
    Şi-un trandafir va mai trăi în fire,
    Cât buzele vor cere sărutare
    Şi florile vor cere stropi de rouă,
    Şi câtă vreme, tainică iubire,
    Scânteia ta vei mai aprinde, nouă;

    Când crini nuntesc în razele de soare
    Şi mândri ţin alaiul strălucirii,
    În vifore şi în adânc de mare,
    În stelele ce râd în împrejururi,
    Pierzându-te în taina sfânt-a firii,
    Vei dăinui tu, suflete, de-a pururi...


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: