Octavian Goga - Noapte


  • Noapte 

    Nemărginită bolt-a nopţii,
    Deschide tainica ta carte
    Şi-ascultă-mi glasul zbuciumării
    Neputincioase şi deşarte.
    Doar mila ta n-o să se stingă
    Când două mâini tremurătoare
    Îşi împreun' nevolnicia
    În chip de rugă şi iertare.

    Azi ţintele de nestemate
    Culege-le din cingătoare,
    Căci ochii stelelor mă mustră,
    Şi plânsul stelelor mă doare.
    Azi orice picur de lumină
    Din faţa ta îmbujorată
    În ţintirimul larg al minţii
    O cruce proaspătă-mi arată.

    Le văd şireag... şi mă cutremur,
    Şi fiecare clipă-mi pare
    O fărmitură ce se smulge
    Ca dintr-un cântec de pierzare.
    Simt mintea dezgropându-şi morţii,
    Căzând la fiecare groapă,
    Şi jalea trecerii eterne
    Mi-apasă plumbul pe pleoapă.

    Când tu mi-aprinzi în mii de facle
    Senina dragostei dovadă,
    Înfiorându-se-n adâncuri,
    Plâng ochii osândiţi să vadă.
    Aducerea-aminte vine,
    Şi din oglinda-i blestemată
    Învie rostul celor duse...
    Iar eu ascult ce-a fost odată...

    O lume-şi desfăcea-nainte-mi
    Comoara tainelor bogată,
    Zvâcnea eternul ei cutremur
    Sub tâmpla mea înfierbântată.
    O patimă-mi robise ochii
    Cu strălucirea ei păgână
    Şi mă smulgea cu braţ de vifor
    Din valul lumii de ţărână.

    Simţeam fiorii-ndrăgostirii,
    Măreaţa-mbrăţişare mută,
    Când în amurg târziu de vară
    Pământ şi boltă se sărută.
    Şi-n smalţul pulberii de rouă,
    Ce strălucea pe câmp, măruntă
    Părea că firea-i hărăzeşte
    Nădejdii mele dar de nuntă.

    Eu mi-am zidit în nori altarul,
    Şi inima, smerita roabă,
    Îngenuncheată-n umilire,
    Jertfea curata ei podoabă...
    Azi nu mai este... Şi mă doare
    Când vraja razelor senine
    Aprinde-o candelă de veghe
    Într-o biserică-n ruine...

    Azi fulgerele mele-s stinse
    Şi moarte-s zâmbetele toate
    Şi nu va mai rodi nisipul
    Din biata mea pustietate.
    În lanţ de neguri şi uitare
    Aş vrea amarul meu să-l ferec...
    Nemărginită bolt-a nopţii,
    Îmbracă-ţi haina de-ntunerec!

    Aruncă vălul tău de umbră
    Pe toate farmecele firii
    Şi-ngroapă-n adâncimi de ape
    Ispitele îndrăgostirii.
    Pe scânteierile de rouă
    Şi peste câmpul nins de floare,
    O beznă grea, ca giulgiul morţii,
    Să cearnă pace-adormitoare.

    Când glasul tinereţii moarte
    Şi-al viselor înfrigurate,
    Rătăcitor, fără repaos,
    La poarta sufletului bate,
    Eu, învălit în întuneric,
    Să-nchid zăvorul de la poartă,
    Şi nici o stea să nu mai vadă
    Singurătatea mea deşartă.


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: