Nichita Stănescu - Balada motanului



  • Balada motanului 

    Motan m-aş fi dorit să fiu
    cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
    cu gheare şi musteţe lungi,
    c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

    La ora când târâş-grăpiş
    zăpada nopţii se adună
    eu, cocoţat pe-acoperiş,
    să urlu a pustiu la lună.

    Şi-atuncea, şapte gospodine
    să dea cu bolovani în mine
    şi să mă-njure surd, de Domnul,
    că le-am stricat, urlând, tot somnul.

    De sus, din vârful săptămânii,
    să le rânjesc urlat, scârbos:
    iubesc doar locul nu stăpânii,
    precum fac câinii pentr-un os.

    Şi iarăşi şapte gospodine
    să dea cu bolovani în mine,
    iar eu să urlu, urlu-ntruna
    atât cât n-o apune luna.

    Motan m-aş fi dorit să fiu
    cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
    cu gheare şi musteţe lungi
    c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

    Când zorii ziua o deznoadă
    să mă tot duc, să mă tot duc
    şi tinicheaua prinsă-n coadă
    s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

    Jegos şi obosit, apoi,
    cu maţele în liturghie,
    să mă adun, să mă-ncovoi
    prin albiturile-n frânghie.

    Ca-n faţa unui şobolan
    spinarea să mi-o fac colan
    să scuip, să scuip şi-n urmă iar
    hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

    Pisicile de prin vecini
    să le gonesc pe la pricini,
    să-mi fete fiecare-un pui
    c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

    Iar când o fi uitat să mor
    la cârciuma din mahala
    sorbită-n calea pumnilor
    posircă acră viu să stea.

    "Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
    hai, pune-mi-te iar pe danţ...
    te uită... zace colo-n şanţ
    motanul mort, motanul mort..."


    11 august 1955


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: