Mihai Eminescu - S-a dus amorul...



  • S-a dus amorul... 

    S-a dus amorul, un amic
    Supus amândurora,
    Deci cânturilor mele zic
    Adio tuturora.

    Uitarea le închide-n scrin
    Cu mâna ei cea rece,
    Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
    Şi nici prin gând mi-or trece.

    Atâta murmur de izvor,
    Atât senin de stele,
    Şi un atât de trist amor
    Am îngropat în ele!

    Din ce noian îndepărtat
    Au răsărit în mine!
    Cu câte lacrimi le-am udat,
    Iubito, pentru tine!

    Cum străbăteau atât de greu
    Din jalea mea adâncă,
    Şi cât de mult îmi pare rău
    Că nu mai sufăr încă!

    Că nu mai vrei să te araţi
    Lumină de-ndeparte,
    Cu ochii tăi întunecaţi
    Renăscători din moarte!

    Şi cu acel smerit surâs,
    Cu acea blândă faţă,
    Să faci din viaţa mea un vis,
    Din visul meu o viaţă.

    Să mi se pară cum că creşti
    De cum răsare luna,
    În umbra dulcilor poveşti
    Din nopţi o mie una.

    Era un vis misterios
    Şi blând din cale-afară,
    Şi prea era detot frumos
    De-au trebuit să piară.

    Prea mult un înger mi-ai părut
    Şi prea puţin femeie,
    Ca fericirea ce-am avut
    Să fi putut să steie.

    Prea ne pierdusem tu şi eu
    În al ei farmec poate,
    Prea am uitat pe Dumnezeu
    Precum uitarăm toate.

    Şi poate că nici este loc
    Pe-o lume de mizerii
    Pentr-un atât de sfânt noroc
    Străbătător durerii!


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: