Mihai Eminescu - Nu voi mormânt bogat

Nu voi mormânt bogat 

Nu voi mormânt bogat,
Cântare şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Frunzişului veşted
Doar vântul glas să-i dea.

În liniştea serii
Să mă-ngropaţi, pe când
Trec stoluri greu zburând
La marginea mării.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Lucească cer senin
Eternelor ape,

Care din văi adânci
Se-nalţă la maluri,
Cu braţe de valuri
S-ar atârna de stânci -

Şi murmură-ntruna
Când spumegând recad,
Iar pe păduri de brad
Alunece luna.

Reverse dulci scântei
Atotştiutoarea,
Deasupră-mi crengi de tei
Să-şi scuture floarea.

Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag

Şi stinsele patemi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singurătate-mi.