Mihai Eminescu - Misterele nopţii



  • Misterele nopţii 

    Când din stele auroase
    Noaptea vine-ncetişor,
    Cu-a ei umbre suspinânde,
    Cu-a ei silfe şopotinde
    Cu-a ei vise de amor;

    Câte inimi în plăcere
    Îi resaltă uşurel!
    Dar pe câte dureroase
    Cântu-i mistic le apasă,
    Cântu-i blând, încetinel.

    Două umbre, albicioase
    Ca şi fulgii de ninsori,
    Razele din alba lună
    Mi le torc, mi le-mpreună
    Pentru-ntregul viitor;

    Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
    Plâng în noapte dureros,
    Şi se sting ca două stele,
    Care-n nuntă, uşurele,
    Se cunun căzânde jos.

    Într-un cuib de turturele
    Ca şi fluturii de-uşor
    Saltă Eros nebuneşte,
    Îl desmiardă, l-încălzeşte
    Cu un vis de tainic dor;

    Iar în norul de profume
    Două suflete de flori
    Le desparte-al nopţii mire
    Cu fantastica-i şoptire,
    Le resfiră, până mor.

    Când pe stele aurie
    Noaptea doarme uşurel,
    Câte inime râzânde,
    Dar pe câte suspinânde
    Le delasă-ncetinel!

    Dar aşa ne e destinul,
    Vitreg prea adeseori,
    Unui lumea i-acordează,
    Iar pe altul îl botează
    Cu-a lui rouă de plânsori.


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: