Mihai Eminescu - Mănuşa



  • Mănuşa 

    (după Fr. Schiller)

    Lâng-a leilor grădină regele Francisc aşteaptă,
    Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.
    Împrejur cei mari ai ţării şi ai sfatului s-adună.
    Pe balconul nalt se-nşiră dame-n veselă cunună.

    Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din ţâţâne
    Şi un leu iese în faţă, cumpătat, cu pasuri line,
    Mut se uită împrejuru-i, cască lung, şi a lui coamă
    Scuturând-o, îşi întinde muşchii şi s-aşează jos.

    Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă
    Şi dintr-însa se repede
    C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede
    Muge tare,
    Coada roată o-nvârteşte,
    Scoate limba,
    Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocoleşte,
    Sforăie înverşunat,
    Apoi mormăind se-ntinde
    Lângă el.

    Regele mai face-un semn,
    Şi pe două porţi deschise
    Se azvârl doi leoparzi,
    Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se şi aruncă
    Peste tigru.
    Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare -
    Leul muge,
    Se ridică în picioare,
    Fiarele se-nfiorează,
    Şi-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâşia-ntre ele,
    Se aşează.

    O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan
    O mănuşă, drept la mijloc, între tigru şi-ntre leu;
    Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-şi joc,
    Cavalerului Delorges:
    "Dac-amorul ţi-e fierbinte cum te juri în orice oară,
    Să te văz,
    Mergi, mănuşa de-mi ridică!"

    Cavaleru-aleargă, iute se coboară
    În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,
    Din mijlocu-acelor monştri,
    Cu-a lui degete-ndrăzneţe el mănuşa de-o ridică.
    Cu mirare şi cu groază
    Damele şi cavalerii l-au privit,
    Însă foarte liniştit
    El mănuşa o aduce înapoi.
    De-a lui laudă răsună orice gură,
    Cunigunda îl priveşte cu o gingaşă căldură,
    Ce-i promite că norocu-i e aproape. -
    Dar mănuşa el în faţă i-o aruncă:
    "Doamna mea, o mulţumire ca aceasta n-o mai voi!"
    Şi-o lăsă numaidecât.



    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: