Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis



  • Cugetările sărmanului Dionis 

    Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună!
    Şi mucoasa lumânare sfârâind săul şi-l arde.
    Şi-n această sărăcie, te inspiră, cântă, barde -
    Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.

    Un regat pentru-o ţigară, s-umplu norii de zăpadă
    Cu himere!... Dar de unde? Scârţâie de vânt fereasta,
    În pod miaună motanii - la curcani vânătă-i creasta
    Şi cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă.

    Uh! ce frig... îmi văd suflarea, - şi căciula cea de oaie
    Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă,
    Ca ţiganul, care bagă degetul prin rara casă
    De năvod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.

    Cum nu sunt un şoarec, Doamne, - măcar totuşi are blană.
    Mi-aş mânca cărţile mele - nici că mi-ar păsa de ger...
    Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
    Un palat, borta-n perete şi nevasta - o icoană.

    Pe pereţi cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen
    Roiesc ploşniţele roşii, de ţi-i drag să te-uiţi la ele!
    Greu li-i de mindir de paie, şi apoi din biata-mi piele
    Nici că au ce să mai sugă. - Într-un roi mai de un stânjen

    Au ieşit la promenadă - ce petrecere gentilă!
    Ploşniţa ceea-i bătrână, cuvios în mers păşeşte;
    Cela-i cavaler... e iute... oare ştie franţuzeşte?
    Cea ce-ncunjură mulţimea i-o romantică copilă.

    Bruh! mi-i frig. - Iată pe mână cum codeşte-un negru purec;
    Să-mi moi degetul în gură - am să-l prind - ba las', săracul!
    Pripăşit la vreo femeie, ştiu că ar vedea pe dracul,
    Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul "ins!" la ce să-l purec?

    Şi motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. - Măi motane,
    Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic şi ornic.
    De-ar fi-n lume-un sat de mâţe, zău! că-n el te-aş pune vornic,
    Ca să ştii şi tu odată boieria ce-i, sărmane!

    Oare ce gândeşte hâtrul de stă ghem şi toarce-ntruna?
    Ce idei se-nşiră dulce în mâţeasca-i fantazie?
    Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
    Rendez-vous i-a dat în şură, ori în pod, în găvăună?

    De-ar fi-n lume numai mâţe - tot poet aş fi? Totuna:
    Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrick,
    Ziua tologit în soare, pândind cozile de şoaric,
    Noaptea-n pod, cerdac şi streşini heinizând duios la lună.

    Filosof de-aş fi - simţirea-mi ar fi vecinic la aman!
    În prelegeri populare idealele le apăr
    Şi junimei generoase, domnişoarele ce scapăr,
    Le arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan.

    Sau ca popă colo-n templul, închinat fiinţei, care
    După chip ş-asemănare a creat mâţescul neam,
    Aş striga: o, motănime! motănime! Vai... Haram
    De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.

    Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
    Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
    Ce destinul motănimei îl desfăşură-nainte!
    Ah! atei, nu tem ei iadul ş-a lui Duhuri - liliecii?

    Anathema sit! - Să-l scuipe oricare motan de treabă,
    Nu vedeţi ce-nţelepciune e-n făptura voastră chiară?
    O, motani fără de suflet! - La zgâriet el v-a dat gheară
    Şi la tors v-a dat musteţe - vreţi să-l pipăiţi cu laba?

    Ii! că în clondir se stinge căpeţelul de lumină!
    Moşule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat?
    Să visăm favori şi aur, tu-n cotlon şi eu în pat.
    De-aş putea să dorm încaltea. - Somn, a gândului odină,

    O, acopere fiinţa-mi cu-a ta mută armonie,
    Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna:
    De-oi petrece-ncă cu mâţe şi cu pureci şi cu luna,
    Or de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcie!

    1872, 1 decembrie


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: