Mateiu Ion Caragiale - Domniţa



  • Domniţa 

    Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene
    Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
    E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
    În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

    Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
    Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
    Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
    De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene.

    Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
    În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -
    Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

    Ca un potir de sânge un roşu trandafir -
    Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
    Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe.

    1910


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: