Lucian Blaga - Văzduhul seminţe mişca



  • Văzduhul seminţe mişca 

    În ceasul acela pe-a muntelui coamă -
    unde-adăstarăm sub brazi,
    nimiciţi de arzândul albastru
    din clara preziua de toamnă -
    Tu adormiseşi pătrunsă de soare
    mie alături, în şură de cetini.
    În şuier venind din adâncuri
    arar ca un val de răcoare.

    În valea lăsată în urmă se stinse,
    de mult şi ultimul zvon.
    O frunză de fag ca o flacără-n păr ţi se-oprise.
    Rotind, în descândere, frunza visă
    ca-n an mai putea înc-o dată
    podoabă să fie de foc altui pom.
    Pe munte, pe coamă, se stinse
    de mult şi ultimul zvon.

    Diafane, seminţe întrăripate,
    pe invizibile fire,
    zburau peste noi - din veac în altul purtate.
    Aşa ne încearcă îndemn câteodată
    spre crudă, spre sacra uimire.
    Mai are încă - mai are substanţă natură.
    şi-n asta nespusă risipă
    a-nchipuirii dintre o clipă şi altă clipă,
    totul nu poate să fie amăgire.

    Văzduhul seminţe mişca
    spre ţinte doar undeva-n mituri
    întrezărite.
    Şi-n timp ce tu surâdeai, ca-n rituri
    ţi-am pus un sărut în mijlocul palmei -
    niciodată tu nu vei afla! -
    ţi-am pus un sărut în calda paloare din palmă
    pe linia vieţii, ce se-alegea.



    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: