Lucian Blaga - Psalm



  • Psalm 

    O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,
    Dumnezeule, dar ce era să fac?
    Când eram copil mă jucam cu tine
    şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
    Apoi sălbăticia mi-a crescut,
    cântările mi-au pierit,
    şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
    te-am pierdut pentru totdeauna
    în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.

    Între răsăritul de soare şi-apusul de soare
    sunt numai ţină şi rană.
    În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug.
    O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
    decât cu viaţa,
    mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti,
    din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.

    În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
    să ştiu ce-aştepţi de la mine.
    Să prind din văzduh suliţa veninoasă
    din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?
    Ori nu doreşti nimic?
    Eşti muta, neclintita identitate
    (rotunjit în sine a este a),
    nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.

    Iată, stelele intră în lume
    deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.
    Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
    Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
    În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
    ca de-o haină pe care-o laşi în drum.



    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: