Lucian Blaga - Lumina

Lumina 

Lumina ce-o simt 
năvălindu-mi în piept când te vad, 
oare nu e un strop din lumina 
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?

Nimicul zăcea-n agonie 
când singur plutea-ntuneric şi dat-a 
un semn Nepătrunsul: 
"Să fie lumină!"

O mare 
şi-un vifor nebun de lumină 
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea 
lumină de-atunci - cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi 
în piept când te vad - minunato,
e poate ca ultimul strop 
din lumina creată în ziua dintâi.