Ion Minulescu - Plastică medievală


  • Plastică medievală 

    Plouase...
    Şi şoseaua-n vale
    Încercuia ca un inel
    Donjonul vechiului castel,
    Împodobit cu sfinţi de piatră,
    Cu seniori şi cu vasali,
    Cu cerbi goniţi de câini ce latră
    Şi-ntregul fast al vieţii feudale
    Cu castelanii ei medievali...

    Deşi ne cunoaşteam de-atâţia ani,
    Noi, totuşi, parcă nu ne cunoşteam.
    Ca ne priveam (nu ştiu de ce) cu ochi duşmani...

    Dar în donjonul vechiului castel
    În care ne urcasem numai noi,
    Fantoma unui cavaler în zale de oţel
    Ne-a strâns deodată-n braţe pe-amândoi,
    Şi-un zgomot de metal ne-a deşteptat
    Exact în clipa când ne sărutam
    (Ca-ntr-un tablou)
    În rama ferestrei fără geam,
    Dar cu zăbrele strâmbe şi vechi de fier forjat.

    Azi plouă iar la Bran...
    Ce zici?...
    Nu vrei să revedem şoseaua udă,
    Donjonul cu ferestre mici
    Şi cavaleru-n zale de oţel
    Ce-aşteaptă dornic să ne mai audă
    Bătând în poarta vechiului castel?...


    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: