Dimitrie Bolintineanu - Mireasa mormântului



  • Mireasa mormântului 

    Fost-a când în noapte aurora luce,
    Când se luptă omul cu adâncu-i chin,
    Pe atunci când somnul, mincinos şi dulce,
    Curmă-al său suspin.

    Ea era tăcută, tristă florioară!
    Fruntea-i visătoare dulce se-nclina,
    ’N aurul cosiţei mâna-i albioară
    Distractă juca.

    Vino mai aproape! dulcea mea,-mi vorbeşte,
    Ascunzându-şi ochii plini d-amor ceresc,
    Tânăra mea viaţă cursul îşi opreşte,
    Pentru totdauna eu te părăsesc.

    Şi uitarea tristă mâine o să vie
    Cu-ochii plini de lacrimi pe al meu mormânt,
    Dorul ce m-apasă nimenea nu-l ştie
    Pe acest pământ.

    Rara-i frumuseţe arde de splendoare.
    Să rugăm! îmi zise, în genunchi căzând.
    Ochii plini de moarte şi de lăcrimioare
    Se-nălţau la ceruri amoros şi blând.

    Când se curmă ruga, dulcea ei cătare
    Se-nturna spre mine plină de amor.
    Peste ochii-i geana cade cu-ntristare
    Consumată-n dor.



    DISCLAIMER! TOATE materialele de pe site sunt materiale GRATUITE adunate/strânse de pe internet. Echipa nu va fi trasă la raspundere pentru aceste materiale. ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTĂ MATERIALE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VĂ RUGÂM SÂ NE ANUNTAȚI PRINTR-UN E-MAIL.

    0 comentarii: